Festivalul International de Film Transilvania

PRINTEAZAPRINTEAZA

Prezentare

Festivalul Internațional de Film Transilvania(TIFF), organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România.

Fondat în 2002, în Cluj-Napoca, TIFF a reușit să devină foarte repede cel mai important eveniment dedicat filmului din România și unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale anuale din regiune. A primit titulatura de membru CENTEAST (Alianța Festivalurilor de Film din Europa Centrală și de Est) și este sprijinit de Programul MEDIA – Europa Creativă. În 2011, TIFF a fost acreditat de către Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (FIAPF), fiind poziționat printre cele mai importante 40 de festivaluri ale lumii.

Principalul obiectiv al TIFF rămâne promovarea artei cinematografice, prin prezentarea celor mai inovatoare filme ale momentului, care pun accent pe originalitate și libertatea de exprimare și care se diferențiează prin limbajul cinematografic unic.

De-a lungul celor 15 ediții, Premiul pentru întreaga carieră la TIFF a fost acordat unor personalități precum Sophia Loren, Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Annie Girardot, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg și Franco Nero.

Cea mai recentă ediție a marcat un nou record în istoria de 15 ani a festivalului: cele 248 filme din 64 de țări au adus peste 79.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema. Numărul total al participanților a depășit cifra de 120.000: plătitorilor de bilete li s-au adăugat cei prezenți la proiecțiile gratuite în aer liber, masterclass-uri, workshop-uri, lansări, expoziții sau întâlnirile de la TIFF Lounge. Circa 1100 de invitați - regizori, producători, actori, profesioniști din industrie și jurnaliști români și străini - au luat parte la proiecțiile și evenimentele din cele 20 de locații.

Dincolo de impactul cultural, un studiu realizat de Facultatea de Business a Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca pe anii 2014-2015 a estimat impactul economic al TIFF asupra orașului Cluj-Napoca la circa 7,5 milioane de euro.